#52 Codruța Cernea

Pe Bune - En podkast av DoR

Kategorier:

Artista Codruța Cernea este fascinată de mediul picturii și încearcă cu fiecare serie nouă de lucrări să exploreze alte fațete ale acestui mediu. Deși s-a simțit mereu atrasă de partea artistică și umanistă, la terminarea liceului Codruța a dat admitere la Facultatea de Drept, pentru că mult timp a crezut că a fi artist nu este o meserie, ci o ocupație de timp liber. Abia mai târziu, după ce a terminat Dreptul și a lucrat timp de doi ani pentru companii de software, a decis să se dedice studiului picturii la Universitatea Națională de Arte. În acești ani de studiu a încercat să se redefinească și reconstruiască ca artist, pentru că până la 25 de ani spune că a trăit după un set diferit de valori legate de muncă. În zece ani, de când pictează, temele pe care le explorează în lucrări s-au schimbat de la o serie la alta, însă mereu sunt prezente o atmosferă meditativă și singurătatea ca rol protector. Pentru Codruța pictura a avut mult timp o componentă escapistă, prin intermediul ei a putut evada din propria realitate și construi lumi ideale, în care să își dorească să trăiască. Acum spune că încearcă să transforme și realitatea din afara pânzei și să se dezvolte ca om și artist în totalitate. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent de producție: Alina Șincu. Muzică adițională: Krackatoa – Ascent of Sham; Krackatoa – The Passing of Time.