#30 Bogdan Theodor Olteanu

Pe Bune - En podkast av DoR

Kategorier:

Până în prezent, Bogdan Theodor Olteanu a scris și regizat trei scurtmetraje, o piesă de teatru și recent și-a făcut debutul în lungmetraj cu „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, un film care, prin intermediul relației de dragoste dintre două tinere femei, vorbește despre fricile care populează societatea și cum acestea ne influențează viața. Chiar dacă nu se consideră un activist, Bogdan spune că discuțiile despre familia tradițională și problemele cu care se confruntă comunitatea LGBT s-ar putea să-i fi influențat decizia de a realiza acest film în locul altor scenarii pe care le are în lucru. Nu crede că un film poate schimba realitatea, ci că e nevoie de educație și de mai multe produse culturale care să adreseze probleme sociale curente pentru a avea un impact. În trecut, Bogdan a lucrat în consultanță politică, ceva ce, din punct de vedere moral, nu ar mai face niciodată, și de peste 15 ani este partener într-o companie de PR. Vede munca de birou ca pe un simplu job care doar îi oferă banii necesari traiului și, dacă ar putea da timpul înapoi, ar încerca să se dedice regiei full time, pentru că filmele și teatrul sunt cele care îl țin treaz noaptea și unde simte că poate avea o influență pozitivă. Cea mai mare frică a lui este să nu se mintă în legătură cu cine este și ce este capabil să facă și, astfel, să-și irosească viața. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu.
 Editor sunet: Horia Baldea.
 Asistent producție: Elena Văduva.
 Muzică adițională: Lobo Loco – Flower Childs; Lobo Loco – Lucky Nightwalk; Lobo Loco – To Meet Again.