Ep. 1 | Mircea Miclea - Cum creștem oameni și companii în ''noul normal''

On Campus - En podkast av On Campus

Kategorier:

În primul episod l-am invitat pe Dl Profesor Mircea Miclea în podcastul ''On Campus'' să discutăm despre noul normal, modul în care facem față crizei actuale individual și ca echipa și nu în ultimul rând despre modul în care liderii vor găsi calea cea mai bună de a merge înainte pentru companiile lor.Este una dintre cele mai memorabile discuții pe care le-am avut cu ''Dl Profesor''. Am știut că a fost ceva special când la finalul înregistrării Smaranda m-a îmbrățișat. Amândoi am încercat să fim niște gazde bune, să intrăm ușor în subiectele abordate cu niște small talk, dar din momentul în care invitatul nostru a luat cuvântul, am făcut amândoi ce face toată lumea când Dl Profesor vorbește - ne-am scufundat în acea transă de ascultare adâncă. Discuția ne-a învățat să nu credem orbește în experți fiindcă nimeni nu are un glob de cristal. Când vine vorba despre muncă de acasă versus muncă de la birou, nu există un model de hibridizare câștigător încă. Știm însă că vor câștiga cei care vor avea curajul să experimenteze cât mai mult, găsind formulă potrivită pentru echipa și compania lor, iar liderii noului deceniu vor au nevoie de o toleranță ridicată la incertitudine, o bună capacitate de reflecție și de detașare față de bombardamentul constant de stimuli.Sperăm să va bucurați de acest episod așa cum am făcut-o noi.  Audiție plăcută! 

Visit the podcast's native language site