Sarmizegetusa Regia. Redescoperirea cetății
Facultatea de Istorie și Filosofie - En podkast av Facultatea de Istorie și Filosofie
Kategorier:
Dr. Aurora Pețan, autoarea volumului Sarmizegetusa Regia - Redescoperirea cetății. Marea aventură a redescoperirii Sarmizegetusei Regia poate sta alături de alte aventuri arheologice ale secolelor trecute, de la dezvelirea orașului Pompeii de sub cenușa Vezuviului, la întâlnirea lui Napoleon cu vestigiile Egiptului antic. La începutul secolului al XIX-lea, pe Dealul Grădiștii s-a desfășurat unul dintre cele mai mari șantiere oficiale ale Europei acelei vremi, pornit de autoritățile habsburgice ca o campanie de căutare de comori între ruinele cetății dacice, dar transformat destul de repede într-o investigație arheologică pre-științifică. Apoi, pe tot parcursul secolului, numeroși cărturari au organizat expediții la ruine, le-au cercetat, desenat, descris și chiar fotografiat. Aceștia au identificat o serie de construcții care astăzi le sunt necunoscute arheologilor și au adunat informații extraordinar de prețioase, care ar putea duce la rescrierea istoriei capitalei Regatului Dac. Toată această aventură a rămas aproape complet necunoscută până acum. Imaginea fabuloasă a ruinelor ascunse în munți, într-o pădure seculară, iese acum la lumină pentru prima oară: un veac întreg din istoria Sarmizegetusei, uitat în praful arhivelor și în întunericul depozitelor de biblioteci, a fost recent recuperat și valorificat. Sursa: @fundatiadacica